164 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Centrul Județean de Excelență Maramureș, disciplina Istorie, a organizat joi, 19 ianuarie 2023, activitatea dedicată împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, moment de o covârșitoare importanță pentru istoria poporului nostru. Activitatea, intitulată „164 de ani de la Unirea Principatelor Române”, s-a desfășurat în cadrul Colegiului Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației. Proiectul inițiat de Centrul Județean de Excelență Maramureș (prof. Claudia Dura – coordonator; membri: prof.drd. Adriana Vescan, prof. Gheorghe Tăut, prof. Adrian Bledea, prof. Ileana Petrovan, prof. Luminița Colopelnic și prof.dr. Daniela Andrașciuc) a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, Liceul Tehnologic „Marmația” Sighetu Marmației, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare.

La deschiderea evenimentului, domnul profesor Marius Voinaghi, inspector școlar pentru istorie, a prezentat mesajului domnului inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, prof. Mihai Cosmin Pop. Domnul director al Centrului Județean Maramureș, prof.dr. Gheorghe Andrașciuc, a vorbit despre proiectul inițiat de CJEXMM. În continuare, domnul inspector școlar Marius Voinaghi a subliniat importanța acestui eveniment. Invitatul special al activității, lector.univ.dr. Ilie Gherheș a reconstituit atmosfera care a precedat Unirea Principatelor Române, aducând în fața elevilor, care au asistat la activitate, poveștile ce au stat în spatele realizării „Micii Uniri”.

După conferința susținută de domnul lector univ.dr. Ilie Gherheș, elevii de la Filiala CNGȘ a CJEXMM, coordonați de prof. Bledea Adrian, au făcut o scurtă prezentare despre constituirea statului român modern.

Spectatorii au fost încântați de cântecele interpretate de corul „Armonia” de la Colegiul Național Dragoș Vodă, coordonat de prof. Petrovan Ileana, iar elevele Muntean Gabriela, Roman Bianca și Iurcuț Neli din clasa XI E, coordonate de prof.dr. Andrasciuc Daniela, au recitat versuri specifice sărbătorii.

Pentru a surprinde atmosfera anului 1859, elevi din clasa a XI-a, coordonați de prof. Dura Claudia, au prezentat o scenetă, prin care au reconstituit aspectele importante ce au stat la baza unității neamului românesc.

Activitățile s-au finalizat cu un concurs mult așteptat. Concursul s-a desfășurat online, pe platforma kahoot, în urma căruia elevele Ardelean Ioana (clasa a VIII-a) și Nistor Bianca (clasa a VII-a), de la Școala Gimnazială nr.1 din Leordina, au obținut locul I, respectiv locul II, iar eleva Pop Andreea din clasa IX F de la Colegiul Național „Dragoș Vodă”, locul III. Mulțumim tuturor participanților și sponsorilor!

Îi mulțumim doamnei prof. Crina Voinaghi, director al Colegiului Național „Dragoș Vodă”, pentru găzduirea evenimentului.





Bun.mp4
WhatsApp Video 2023-01-19 at 16.27.47.mp4
WhatsApp Video 2023-01-19 at 18.22.46.mp4